marți , 31 ianuarie 2023

Vaccin împotriva covid19, s-a început testarea pe oameni!

S-a început vânătoarea de imunitate!

Peste 150 de vaccinuri candidate pentru noul coronavirus se află în diverse faze de dezvoltare, iar circa două duzini sunt pregătite pentru testarea pe oameni.

Pfizer şi Johnson & Johnson lansează în această lună studii clinice în faze avansate pentru vaccinurile lor pentru Covid-19. AstraZeneca a anunţat că va începe în această vară studii clinice pe scară largă a vaccinului său candidat pe care îl dezvoltă în colaborare cu cercetătorii de la Universitatea Oxford.

“Să avem un vaccin sigur şi eficace distribuit până la sfârşitul anului 2020 este un obiectiv ambiţios, dar este obiectivul corect pentru poporul american”, a declarat directorul Institutului Naţional pentru Sănătate (NIH), Francis Collins, într-un comunicat în care a fost anunţat studiul clinic de fază a III-a al Moderna.

Producătorii cresc producţia de vaccinuri candidate în timp ce efectuează testele clinice, pentru a răspunde cât mai curând la acest virus care se răspândeşte rapid în lume.

Moderna ar putea avea pregătite milioane de doze de vaccinuri atunci şi dacă vaccinul va fi considerat sigur şi eficace, a spus Collins reporterilor, într-o convorbire telefonică.1 miliard de doze în următorul an

Compania ar urma să livreze în acest an circa 500 de milioane de doze de vaccin şi posibil până la 1 miliard de doze pe an din 2021, a declarat directorul general al Moderna, Stephane Bancel, în aceeaşi conferinţă.

Studiul clinic pe scară largă trebuie să evalueze siguranţa vaccinului mRNA-1273 şi să determine dacă poate preveni simptomele Covid-19 după două doze.

Anthony Fauci, cel mai important oficial american în domeniul bolilor infecţioase, a declarat că rezultatele studiului clinic ar putea fi disponibile până în noiembrie sau chiar mai devreme.

Voluntarii participanţi la acest studiu vor primi două injecţii la o diferenţă de 28 de zile, de 100 de micrograme de vaccin mRNA-1273 sau placebo.

Rezultatele unui studiu clinic de mică amploare publicat la începutul acestei luni au arătat că voluntarii care au primit două doze de vaccin al Moderna au avut niveluri de anticorpi împotriva noului coronavirus mai mari decât media observată la persoane care s-au recuperat după Covid-19.

Vaccinul candidat al Moderna foloseşte ARN mesager sintetic (mRNA) care mimează suprafaţa coronavirusului şi învaţă sistemul imunitar să îl recunoască şi să neutralizeze. Tehnologia permite o dezvoltare şi o producţie mai rapidă comparativ cu cea a vaccinurilor tradiţionale.

Reţeaua pentru prevenţia Covid-19, un program finanţat de guvernul SUA format de NIH, a anunţat că intenţioneză să înceapă câte un studiu clinic pentru un vaccin candidat destinat Covid-19 cu cel puţin 30.000 de participanţi în fiecare lună până în toamnă. Conform Pro tv

Te-ar putea interesa

Cum sa scapi de Căpușa, cu un băț de chibrit?

Primăvara își dă-n petec, și probabil o să intram, așa cum ne-am obișnuit deja, direct …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.