vineri , 4 septembrie 2020

Raul Dragoș, întregește echipa actualului edil, Ionel Ciunt!

„Mișcările de pe piața politica, mai ales Locală, te obligă să alegi între doctrină și fapte, iar eu am ales fapte!”

Cartierul Dumbrava Nord, a renăscut în mandatului actualului primar, este în plină dezvoltare. Pentru prima dată, în perioada post-decembristă, Zalăul se bucură de o dezvoltare reală, iar investitori precum Dedeman, Vivo Mall și alții, au avut acces pe piața din Sălaj.

Am reușit alături de Ionel Ciunt să schimb fața D-va Nord, aici unde se află prietenii și familia mea, electoratul meu. Pentru ei am considerat ca trebuie să fac acest pas. Aspectul cartierului, atestă și mă obligă să continui în politică, pentru că Ciunt rezonează cu mine și are și capacitatea de înțelegere a doleanțelor mele, care sunt în scopul cetățenilor. Maniera în care am colaborat cu dânsul de când conduce acest oraș, a făcut ca asocierea mea cu el, să fie doar o chestiune de timp!

Florin Florian este un om al dialogului, în calitatea sa de Prefect, a susținut mereu proiectele pentru comunitate, indiferent de către cine au fost propuse. Nu am o relație foarte strânsă cu el dar suntem apropiați ca vârstă, iar acele câteva dăți în care ne-am intersectat, m-au făcut să cred că e genul de om alături de care mi-aș dori să colaborez! Dezvoltarea orașului, se întinde dincolo de granițele sale, e normal să recomand tuturor celor ce văd și se bucură de dezvoltarea municipiului nostru, să ofere vot pozitiv înspre acesta, cu toată încrederea ce le-o pot oferi eu!

A mai declarat Dragos Raul.

Te-ar putea interesa

Exclusiv accident la Jibou

Tamponare în Jibou! Azi, 29.07.2020, orele 14:30. Nerespectarea regulilor de circulație, folosirea necorespunzătoare a semnalizării …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

storel.ro