Adrian Vintan, eroul de dincolo

   Am selectat mai jos câteva cuvinte care nu doar că mi-au intrat la suflet ci au făcut mult mai mult, m-au obligat să-mi lărgesc orizonturile asupra a tot ce înseamnă filosofia de a trăi, de a te bucura de viață. Unii ne spun că nu contează drumul ci destinația, am toate motivele să-i contrazic. În viață doar moartea e sigura deci noi prețuim calea iar Adrian alături de soția sa, ne-au arătat acest lucru; cu siguranță inconștient dar… Viața, clipa, sunt adevăratele daruri ale vieții; ele sunt de drept că ne place, că nu, fundația a tot ce știm și refuzăm să credem, dar ei, ei ne-au arătat calea prin maniera de a lupta și prin modul prin care au îmbrățișat întreaga lor situație, iar lacrimile ce EU le-am vărsat alături de ei în lupta lor au fost lacrimi de fericire și de invidie pe alocuri, invidie pentru că nu i-am simțit disperați, nu i-am simțit că-și deplâng situația, o invidie sănătoasă după cum am lăsat sa se înțeleagă. Ne-au oferit o lecție de viață la răscrucea de drumuri despre care auzim în taina cununiei dar pe care toți o ignorăm, pentru că nu-i așa, niciodată nu ni se poate întâmpla noua…

   Am fost foarte mulți aceia care am luptat alături de ei și foarte foarte mulți care n-am respirat același aer cu ei într-o încăpere niciodată, și totuși asta nu ne-a oprit să-i sprijinim, unii prin donații simple, alții prin share iar câțiva prin licitarea propriilor tricouri de fotbal sau chiar automobilelor personale. Au fost momente în care credeam cu toții ca lupta lor, devenita lupta noastră, o sa fie un succes absolut, ca mai apoi să suferim cu toții o decepție totala, Adrian s-a stins, noi toți am pierdut, oare? „De-a lungul timpului, chipul și zâmbetul lui Adrian s-au transformat, fiind hrănit în mare parte de speranțe, iluzii, credință, dar niciodată, absolut niciodată, bătălia nu a fost câștigată de lacrimi și încrâncenare. El a primit putere pentru că a îndrăznit să se aplece. Nu a fost supărat pe divinitate atunci când evoluția stării de sănătate și slăbiciunea acumulată i-au retezat zborul. Poate doar un abis de întrebări la care nu a primit răspuns. Sau, poate în timp ce noi citim aceste rânduri, el s-a întors la rădăcini și acolo, omul nu mai are nevoie de răspunsuri. Acolo, primește alinare pentru tot. Pentru lacrimi neplânse, durere nespusă, răni nepansate, speranțe pierdute…” ultima postare pe pagina lui, acel gen de postare care te revoltă la prima citire „dar”, mereu acest „dar” însoțit și de câte un „dacă”, cumpăna îndoielii omului care trăiește în frică, pentru ca Adrian, „eroul nostru de dincolo” prin apropiații săi, ne arata contrariul: „Nu a putut atinge apogeul vieții, dar sufletul lui a primit ceea ce a cerut atunci când viața lui a fost contracronometru. O șansă la viață! Voi ați făcut posibil asta! A fost atât de recunoscător cum poate puțini vă imaginați! Și-ar fi dorit mult ca voi să vă lăsați conduși în viață de emoții și empatie, exact cum ați făcut pentru el. Să vă bucurați de lucrurile de “modă veche” cum ar fi apa, aerul curat și proaspăt, iarba verde, de o zi cu soare, sau de picăturile de ploaie. Să nu mai puneți pauză lucrurilor pe care le iubiți, să nu uitați de voi și să vă urmați instinctele. Să vă modelați gândurile astfel încât să vedeți mereu partea frumoasă și bună din lucruri, cum mereu făcea el, deoarece tristețea și supărarea ne răpesc bucuria de a trăi clar și frumos.”

   Să ne oprim din plâns în pumni, să ne unim, să spunem „nu” îndoielii, fricii, disperării, nedreptății și „DA” empatiei, solidarității, de 2 ori „da” frumuseții vieții, să spunem DA moștenirii lui Adrian: un aer proaspăt al dimineții, o gură de apă proaspătă, iarbă verde. El a zâmbit morții, să fim calzi , empatici și solidari, noi să zâmbim vieții, să cinstim astfel cum se cuvine memoria lor!

 

„Dumnezeu e prezent peste tot. Să ne unim preț de câteva secunde gândurile pentru el. În rugăciune. Acolo unde inimile își vorbesc altfel. Dincolo de cuvinte…” #REUSIMIMPREUNA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *